Decizia CCR nr. 152/2020Punctul 84
Punctul 84
84. Cu privire la procedura instituirii stării de asediu și a stării de urgență, dispozițiile art. 10 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 prevăd că acestea „se instituie de Președintele României prin decret, contrasemnat de primul-ministru și publicat de îndată în Monitorul Oficial al României“. În temeiul art. 12 din același act normativ, Președintele României solicită Parlamentului încuviințarea măsurii adoptate în termen de cel mult 5 zile de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgență, iar în situația în care Parlamentul nu încuviințează starea instituită, potrivit art. 13, „Președintele României revocă de îndată decretul, măsurile dispuse încetându-și aplicabilitatea“. Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență se aduce neîntârziat la cunoștință populației prin mijloacele de comunicare în masă, împreună cu măsurile urgente de aplicare, care intră imediat în vigoare [art. 11 teza întâi]. ...
Sursa oficială ↗