Decizia CCR nr. 143/2020Punctul 13

13. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că acțiunea formulată în fața instanței judecătorești a fost introdusă în anul 2017 și nu vizează o stare de drept actuală, ci viitoare și eventuală, având în vedere că textul se referă la obligația societăților la care statul este acționar majoritar de a acorda prima de concediu numai sub forma voucherelor de vacanță începând cu data de 1 decembrie 2018. Astfel, întrucât acțiunea a fost introdusă cu caracter preventiv, Curtea constată că aceasta nu se plasează, din punct de vedere temporal, în sfera de activitate a dispozițiilor art. 1^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009. Prin urmare, aceste dispoziții nu sunt aplicabile situației concrete și actuale a autorului excepției de neconstituționalitate, ci vizează o situație eventuală, ceea ce contravine caracterului concret al controlului de constituționalitate, exercitat pe calea excepției de neconstituționalitate. Rezultă că autorul excepției de neconstituționalitate nu poate demonstra niciun interes juridic în susținerea acesteia, interes care trebuie să fie direct, născut și actual. O atare situație determină lipsa legăturii dispozițiilor criticate cu soluționarea cauzei (a se vedea și Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009). ...