Decizia CCR nr. 840/2019Punctul 8

8. Referitor la dispozițiile art. I pct. 5 din Legea nr. 94/2014 și ale art. I pct. 1 și 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, autorul excepției susține că sintagma „numai sub forma voucherelor de vacanță“ din cuprinsul acestor prevederi este neconstituțională, raportat la obligația societăților naționale, companiilor naționale și societăților reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, la care statul este acționar unic sau acționar majoritar, de a înlocui primele de vacanță, cuantificate în sume fixe, negociate de angajați, de-a lungul anilor, cu vouchere de vacanță. O asemenea reglementare creează discriminări între angajații care din diverse motive refuză aceste vouchere și cei care le acceptă. De asemenea, fiind impozitate la angajat, suma aferentă impozitului se recuperează din salariu, ceea ce determină diminuarea veniturilor salariale. Acordarea unor asemenea vouchere implică o ingerință în dreptul la viață privată și în dreptul persoanei de a dispune liber de ea însăși, în condițiile în care angajatorul care acordă voucherele decide indirect, în locul salariatului, în ce loc acesta își petrece concediul. Se încalcă și prevederile art. 41 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora „Dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate“, sens în care autorul invocă Decizia Curții Constituționale nr. 448 din 15 septembrie 2005 și Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008. ...