Decizia CCR nr. 840/2019Punctul 27

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.12.2019 · dosar 7.626/3/2018
Punctul 27
27. În ceea ce privește dispozițiile art. I pct. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 46/2017, criticate în prezenta cauză sub aspectul sintagmei „numai sub forma voucherelor de vacanță“, Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanță are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituțional (a se vedea în acest sens Decizia Curții Constituționale nr. 102 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 297 din 30 aprilie 2015). Art. 53 din Constituție stabilește condițiile și limitele restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Norma constituțională evocată are în vedere însă drepturile și libertățile fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituția României, nu și alte drepturi. Or, dispozițiile de lege criticate se referă la beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și dreptul la vouchere de vacanță, care nu reprezintă un drept fundamental, și, prin urmare, prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în cauză. ...
Sursa oficială ↗