Decizia CCR nr. 121/2018Punctul 20

20. Curtea observă că dreptul la vouchere de vacanță își are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituțional. De asemenea, Curtea constată că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 instituie o obligație pentru instituțiile din sectorul bugetar, menționate în ipoteza legală, de a acorda aceste drepturi, însă prevăd, în același timp, că această obligație se realizează „în condițiile legii“. Astfel, în alin. (3) al aceluiași articol de lege se precizează că „voucherele de vacanță se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.“ Prin urmare, existența resurselor bugetare și alocarea lor acestei destinații este una dintre condițiile de acordare a dreptului la vouchere de vacanță impusă de însuși textul legal care consacră acest drept, iar absența acestor resurse reprezintă un motiv suficient pentru a justifica neacordarea dreptului, fără a mai fi necesară întrunirea altor condiții și cu atât mai puțin a cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi ori libertăți fundamentale. ...