Decizia CCR nr. 37/2020Punctul 20

20. Cu privire la celelalte texte criticate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 121 din 20 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 9 iulie 2018, paragrafele 19-22, a statuat că dreptul la tichete/vouchere de vacanță este prevăzut de art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanță, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 24 februarie 2009, cu modificările și completările ulterioare. Curtea a reținut că dreptul la tichete/vouchere de vacanță își are o sorginte exclusiv legală, neavând consacrare la nivel constituțional. S-a mai arătat că dispozițiile art. 1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 8/2009 instituie o obligație pentru instituțiile din sectorul bugetar, menționate în ipoteza legală, de a acorda aceste drepturi, însă prevăd, în același timp, că această obligație se realizează în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unitățile din domeniul bugetar, și în limitele sumelor prevăzute cu această destinație în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. Prin urmare, existența resurselor bugetare și alocarea lor acestei destinații reprezintă una dintre condițiile de acordare a dreptului la vouchere de vacanță impusă de însuși textul legal care consacră acest drept, iar absența acestor resurse constituie un motiv suficient pentru a justifica neacordarea dreptului, fără a mai fi necesară întrunirea altor condiții și, cu atât mai puțin, a cerințelor prevăzute de art. 53 din Constituție care se referă la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. ...