Decizia CCR nr. 139/2020Punctul 25

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.03.2020 · dosar 9.798/3/2016
Punctul 25
25. Prin urmare, se poate constata că există o diferență semnificativă sub aspectul regimului finanțării între autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau parțial de la bugetul de stat/local și cele finanțate integral din venituri proprii, acestea din urmă efectuând cheltuieli numai în limita veniturilor realizate. Potrivit art. 1 din Legea nr. 142/1998, în vigoare la data adoptării textului de lege criticat, tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori, drept care se constată că, de principiu, pentru sectorul bugetar tichetele de masă se acordă numai din bugetul de stat/local, după caz, astfel că pentru unitățile finanțate total sau parțial de la aceste bugete finanțarea tichetelor de masă poate proveni numai din această sursă de finanțare. În schimb, pentru unitățile de stat care nu sunt finanțate din bugetul de stat/local, ci integral din venituri proprii, finanțarea tichetelor de masă provine numai din veniturile lor proprii. ...
Sursa oficială ↗