Decizia CCR nr. 150/2020Punctul 30

CCR · decizie de neconstituționalitate · 12.03.2020 · dosar 297D/2020
Punctul 30
30. Totodată, prin dispozițiile ordonanței de urgență criticate [art. I pct. 21 și pct. 37,art. IV alin. (2) ] au fost modificate mai multe prevederi ale Legii nr. 208/2015, care, din cauza lipsei de precizie a redactării și de claritate juridică, încalcă principiul respectării legilor prevăzut la art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Astfel, art. IV alin. (2) din ordonanța de urgență instituie un regim diferit de exprimare a dreptului de vot, prin prelungirea programului de realizare a operațiunilor de votare până la maximum ora 23,59, fără a prescrie însă și procedura specifică acestei perioade speciale de exercitare a dreptului la vot care să garanteze respectarea drepturilor electorale ale cetățenilor ce își manifestă intenția de a participa la scrutinul electoral, lacuna în reglementare lăsând loc unor posibile abuzuri și vicieri ale drepturilor electorale sau/și ale procesului electoral. Lăsarea stabilirii procedurii efective de desfășurare a votului, precum și a deciziei de prelungire a programului la nivelul președinților birourilor electorale ale secțiilor de votare este de natură să încalce claritatea, predictibilitatea și accesibilitatea normei prescrise, precum și stricta sa interpretare și aplicare, aceasta prezentând un sporit potențial de aplicare neunitară, dar și de aplicare abuzivă atât în sensul permiterii nejustificate de prelungire sau al nepermiterii deși sunt întrunite condițiile necesare, cât și în sensul implementării unor reguli procedurale care să nu permită încadrarea în limita maximă admisă, respectiv ora 23,59. În același timp nu se garantează, precum în cazul altor acte normative similare, accesul la secția de vot doar al persoanelor ce se prezentaseră la sediul acesteia (localul de vot) pe parcursul intervalului de timp obișnuit în care se poate exercita dreptul de vot, program de lucru cu toți alegătorii care își manifestă intenția de a vota, procesul de vot ulterior orei 21,00 nemaifiind însă adresat publicului larg, dat fiind caracterul său excepțional, ci doar acelora care așteptau la sediul secției de votare și din rațiuni care excedează voinței lor au ajuns să nu aibă acces până la ora-limită. Prin formularea sa incompletă și neclară norma, deși are un obiectiv util și pozitiv pentru alegători, poate ajunge să afecteze drepturile electorale ale celor care și-au manifestat intenția și au depus diligențele necesare pentru a putea vota, prin faptul că nu dispune măsurile necesare garantării împiedicării accesului ulterior orei 21,00 al unor noi persoane, care vor îngreuna suplimentar procesul de vot. ...
Sursa oficială ↗