Decizia CCR nr. 150/2020Punctul 32
Punctul 32
32. În plus, prevederile art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 26/2020, care permit prelungirea duratei de timp în care se poate exercita dreptul de vot la alegerile parlamentare anticipate, contravin și exigențelor art. 16 din Constituție. În primul rând, nerespectarea egalității în drepturi a alegătorilor este generată de lipsa reglementării unor măsuri prin care să se prevină accesul în secția de vot a unor persoane care nu se aflau la ora 21,00 în așteptare să își exercite dreptul de vot. Astfel se creează o inegalitate între cetățenii români care au depus diligențe pentru a respecta programul orar impus de lege pentru a putea vota, respectiv 7,00-21,00, dar care, din motive ce nu țin de ei, au ajuns să aștepte cu riscul depășirii orei de închidere a urnelor, și cetățenii care nu au respectat programul legal și speculează situația excepțională a prelungirii programului, prezentându-se după ora 21,00 la secția de votare pentru a-și exercita dreptul de vot. De asemenea, se instituie un regim diferit pentru alegători în funcție de scrutinul electoral la care participă, dat fiind că obiectul actului normativ este circumstanțiat strict la organizarea procesului electoral de alegere a membrilor Camerei Deputaților și Senatului, astfel că noile reguli sunt aplicabile doar alegătorilor care participă la alegerile parlamentare anticipate, nu și celor care participă la alegerile locale (legislația din domeniu nepermițând prelungirea duratei în care se poate vota). În același timp, alăturarea proceselor electorale guvernate de reguli diferite în ceea ce privește procedura care trebuie urmată după ora 21,00 are și efectul de a perturba activitatea birourilor electorale ale secțiilor de votare, cu afectarea drepturilor electorale ale alegătorilor care așteaptă să își exercite dreptul de vot la acea oră. ...
Sursa oficială ↗