Decizia CCR nr. 95/2020Punctul 27

27. Cât privește susținerile referitoare la momentul concret al începerii termenului de prescripție a emiterii ordinului sau dispoziției de imputare în situația în care prejudiciul ar fi constatat printr-un raport al Curții de Conturi, instanța de contencios constituțional constată că aceste susțineri vizează, în realitate, o chestiune referitoare la interpretarea și aplicarea concretă a dispozițiilor de lege criticate la situația dedusă judecății, care intră în competența de soluționare a instanțelor judecătorești. De altfel, în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 268 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, raportat la art. 8 și 12 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, și a dispozițiilor art. 211 lit. c) din Legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv a art. 2.526 din Codul civil, prin Decizia nr. 19 din 3 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 860 din 24 octombrie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că „actul de control efectuat de Curtea de Conturi sau de un alt organ cu atribuții de control, prin care s-a stabilit în sarcina angajatorului obligația de a acționa pentru recuperarea unui prejudiciu produs de un salariat ori rezultat în urma plății către acesta a unei sume de bani necuvenite, nu marchează începutul termenului de prescripție extinctivă a acțiunii pentru angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului“. La paragraful 67 al acestei decizii, s-a reținut că, pentru perioada ulterioară datei de 13 mai 2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 62/2011, dispozițiile art. 211 lit. c) din acest act normativ prevăd data producerii pagubei ca fiind momentul nașterii dreptului la acțiunea în răspunderea patrimonială. La paragraful 57 al acestei decizii, instanța supremă a reținut că „paguba constatată, preexistentă raportului Curții de Conturi sau al unui alt organ cu atribuții de control, trebuia să fie cunoscută independent de constatările organului de control, cu atât mai mult cu cât raportul a fost efectuat în baza actelor aflate în posesia entității controlate“. ...