Decizia CCR nr. 104/2020Punctul 23

23. Față de susținerile autorilor, Curtea reamintește că asistența juridică obligatorie este o opțiune legislativă. Cu toate acestea, instanța de control constituțional a constatat că exercitarea dreptului la apărare, consacrat de dispozițiile constituționale ale art. 24, trebuie să fie una efectivă, ceea ce presupune că în anumite cazuri prezența unui apărător este elementul necesar pentru stabilirea efectivității acestui drept. Aceasta, deoarece prin „asistarea“ inculpatului de către apărător se înțelege nu numai prezența fizică a acestuia, în cauzele prevăzute de lege, ci și „acordarea asistenței juridice“, deci acordarea de sfaturi inculpatului în ceea ce privește acțiunile pe care trebuie să le întreprindă în proces și exercitarea drepturilor procesuale ale acestuia. În aceste condiții, Curtea a apreciat că, prin reglementarea unui caz în care asistența juridică este obligatorie, legiuitorul a prezumat că dreptul la apărare nu poate fi exercitat în mod efectiv decât prin prezența apărătorului (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 36). Totodată, Curtea a reținut că, din economia dispoziției art. 90 din Codul de procedură penală, rezultă că legiuitorul a reglementat obligativitatea asistenței juridice, iar nu a reprezentării. Astfel, nulitatea intervine numai pentru situațiile în care părțile sunt prezente, dar neasistate. Astfel, lipsa apărătorului nu este caz de nulitate absolută când și partea lipsește fără a avea un reprezentant (Decizia nr. 88 din 13 februarie 2019, precitată, paragraful 24). ...