Decizia CCR nr. 104/2020Punctul 25

25. În aceste condiții jurisprudențiale și de reglementare, Curtea reține că asistența juridică obligatorie implică, de principiu, obligații în sarcina organelor judiciare, corelative drepturilor suspectului, inculpatului, precum și ale celorlalte părți din procesul penal. Pe de altă parte, asistența juridică obligatorie presupune respectarea drepturilor apărătorului - detaliate în art. 92, 94 și 95 din cap. VII al titlului III al părții generale a Codului de procedură penală, dedicat „asistenței juridice și reprezentării“. Nerespectarea acestor din urmă drepturi însă nu se poate converti într-un caz de nulitate absolută în care producerea vătămării se află sub puterea unei prezumții legale juris et de jure. Astfel, Curtea constată că - în ipoteza nerespectării solicitării avocatului suspectului sau inculpatului, persoanei vătămate, al părții civile sau al părții responsabile civilmente de a fi încunoștințat despre data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți ori în cazul nerespectării dreptului acestuia la consultarea dosarului - apărătorul nemulțumit poate formula plângere, potrivit art. 336 și 339 din Codul de procedură penală, plângere ce va fi soluționată de procurorul ierarhic superior. Cu alte cuvinte, Curtea constată, în acord cu jurisprudența anterior citată, că asistența juridică obligatorie se circumscrie într-un drept al suspectului, al inculpatului, al persoanei vătămate, al părții civile și al părții responsabile civilmente, iar nu într-un drept al avocatului părților și subiecților procesuali principali, sancțiunea nulității absolute, care implică existența unei vătămări ce nu poate fi înlăturată în niciun mod, protejând - în ipoteza normei procesual penale criticate - realizarea drepturilor suspectului, inculpatului, precum și ale celorlalte părți din procesul penal, așa încât susținerile autorilor excepției de neconstituționalitate sunt nefondate. ...