Decizia CCR nr. 76/2020Punctul 8
Punctul 8
8. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că se încalcă dispozițiile art. 1 alin. (5) și ale art. 45 din Constituție, prin impunerea unei interdicții în privința consilierului local și a consilierului județean ce deține calitatea sau funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație sau cenzor ori alte funcții de conducere, precum și calitatea de acționar sau asociat la societățile cu capital privat sau cu capital majoritar de stat ori cu capital al unei unități administrativ-teritoriale de a încheia contracte comerciale de prestări de servicii, de executare de lucrări, de furnizare de produse sau contracte de asociere cu autoritățile administrației publice locale din care fac parte, cu instituțiile sau regiile autonome de interes local aflate în subordinea ori sub autoritatea consiliului local sau județean respectiv ori cu societățile înființate de consiliile locale sau consiliile județene respective, când, în realitate, această interdicție se aplică unei societăți comerciale. Astfel, se susține că interdicția prevăzută de dispozițiile legale criticate se aplică societății al cărui asociat, administrator este consilierul local sau soțul acestuia, și nu consilierului local. Se susține că atât Agenția Națională de Integritate, cât și Curtea de Apel Timișoara aplică norma legală criticată pentru contracte încheiate de societățile la care consilierul local sau soțul acestuia dețin calitatea sau funcția prevăzută de art. 90 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. În aceste condiții, susține că „amfibolia caracterizează redactarea dispozițiilor art. 90 din Legea nr. 161/2003“, ceea ce încalcă art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală. Se încalcă și dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție, întrucât textele de lege supuse controlului de constituționalitate sunt imprecise și lipsite de previzibilitate, fiind contrare principiului legalității și afectând dreptul la un proces echitabil. De asemenea, prevederile legale criticate încalcă dispozițiile art. 44 și art. 45 din Constituție, prin limitarea dreptului de proprietate asupra bunurilor și dreptului la un climat legal al societăților. Se arată că dispozițiile legale criticate limitează unei societăți accesul la încheierea de contracte, operațiuni juridice, afaceri pe perioada mandatului unui asociat sau altui asociat al acesteia. ...
Sursa oficială ↗