Decizia ÎCCJ nr. 389/2025 (HP)Punctul X
Punctul X
X. Înalta Curte de Casație și Justiție
24. Temeiul sesizării este reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, act normativ care cuprinde norme speciale de reglementare a procedurii hotărârii prealabile, în scopul asigurării unei practici judiciare unitare în materia litigiilor de muncă și cea de contencios administrativ ce vizează raporturile de serviciu ale personalului plătit din fonduri publice, precum și în materia asigurărilor sociale, parțial derogatorii de la procedura de drept comun reglementată de dispozițiile art. 519-521 din Codul de procedură civilă. ...
25. Potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, „Prezenta ordonanță de urgență se aplică în procesele privind stabilirea și/sau plata drepturilor salariale sau de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice, inclusiv cele privind obligarea la emiterea actelor administrative sau privind anularea actelor administrative emise pentru acest personal sau/și cele privind raporturile de muncă și de serviciu ale acestui personal“, iar conform alin. (3) al aceluiași articol „Prezenta ordonanță de urgență se aplică indiferent de natura și obiectul proceselor prevăzute la alin. (1) și (2) , de calitatea părților ori de instanța competentă să le soluționeze“. ...
26. În conformitate cu art. 2 alin. (1) din același act normativ, „dacă în cursul judecății proceselor prevăzute la art. 1, completul de judecată învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac, verificând și constatând că asupra unei chestiuni de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat și aceasta nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“. ...
27. Astfel, în procesele de tipul celor enumerate la art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024, legiuitorul delegat a instituit următoarele condiții de admisibilitate pentru sesizarea în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile:
a) existența unei cauze aflate în curs de judecată, circumscrisă domeniului de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024; ...
b) completul de judecată să fie învestit cu soluționarea cauzei în primă instanță sau în calea de atac; ...
c) existența unei chestiuni de drept; ...
d) soluționarea pe fond a cauzei să depindă de lămurirea chestiunii de drept; ...
e) chestiunea de drept invocată să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare și nici al unei statuări anterioare a Înaltei Curți de Casație și Justiție. ... ...
28. Verificând îndeplinirea acestor condiții, se constată că procesul în care a fost formulată sesizarea are ca obiect obligarea managerului Spitalului Clinic de Urgență din Iași la emiterea avizului pentru numirea reclamantei în funcția de șef al Secției de Oftalmologie și la încheierea contractului de administrare cu reclamanta. ...
29. Astfel, obiectul dedus judecății privește stabilirea drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, în sensul art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024. ...
30. Cauza în care a fost formulată sesizarea se află în curs de soluționare pe rolul Tribunalului Iași - Secția I civilă, care judecă în primă instanță în conformitate cu art. 269 alin. (1) din Codul muncii. ...
31. În ceea ce privește condiția existenței unei chestiuni de drept, în lipsa unei definiții legale a noțiunii, în jurisprudența Completului pentru dezlegarea unor chestiuni de drept formată în aplicarea art. 519 din Codul de procedură civilă, s-a statuat în mod constant că, pentru a se putea discuta de existența unei chestiuni de drept, este necesar ca problema de drept antamată „să necesite cu pregnanță a fi lămurită, să prezinte o dificultate suficient de mare, în măsură să reclame intervenția instanței supreme în scopul rezolvării de principiu a chestiunii de drept și al înlăturării oricărei incertitudini care ar putea plana asupra securității raporturilor juridice deduse judecății“ (Decizia nr. 10 din 4 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 23 mai 2016, și Decizia nr. 70 din 23 octombrie 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1112 din 11 decembrie 2023). ...
32. Noul act normativ reprezentat de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 62/2024 a preluat sintagma utilizată în cuprinsul art. 519 din Codul de procedură civilă referitoare la existența chestiunii de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective, aceasta regăsindu-se în cuprinsul art. 2 alin. (1) din ordonanța de urgență menționată. ...
33. De altfel, în preambulul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024 s-a ținut seama de „faptul că măsurile legislative propuse pot influența pozitiv activitatea instanțelor judecătorești, în condițiile în care, încă dintr-o etapă incipientă, s-ar asigura clarificarea unor chestiuni dificile de drept“. ...
34. În consecință, jurisprudența consolidată în legătură cu această condiție de admisibilitate rămâne de actualitate și sub imperiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 62/2024, prin adoptarea căreia s-a urmărit asigurarea unei practici judiciare unitare, care să elimine diferențierile în materia stabilirii/plății drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice (Decizia nr. 71 din 11 noiembrie 2024 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1330 din 31 decembrie 2024). ...
35. În acest context, se cuvine subliniat că nu orice chestiune de drept poate fi supusă dezlegării prin acest mecanism de unificare jurisprudențială, ci numai aceea care ridică problema precarității textelor de lege, a caracterului lor dual și complex. ...
36. În caz contrar, rolul instanței supreme ar deveni unul de soluționare directă a cauzei aflate pe rol și ar neutraliza funcția constituțională a instanței legal învestite de a judeca în mod direct și efectiv procesul. ...
37. Pentru a se verifica îndeplinirea acestei condiții este necesar ca sesizarea să respecte exigențele impuse de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, care prevede că încheierea de sesizare va cuprinde motivele care susțin admisibilitatea sesizării, punctul de vedere al completului de judecată și al părților. ...
38. Autorul sesizării este ținut să stabilească dacă există o problemă de interpretare a textului de lege, care implică riscul unor dezlegări diferite în practica judiciară, prezentând diferitele variante de interpretare posibile și argumentele de natură să le susțină. ...
39. Pentru a exista însă certitudinea că normele a căror interpretare se solicită sunt aplicabile în cauza în care a fost formulată sesizarea este necesar ca în actul de sesizare să fie expuse aspectele factuale relevante reținute de instanța de trimitere în baza probatoriului administrat în cauză. ...
40. Aceasta deoarece instanța supremă nu poate fi învestită cu dezlegarea unei chestiuni de drept invocate într-un proces în care situația de fapt sau cauza acțiunii cu care instanța este învestită nu este deplin lămurită prin încheierea de sesizare. ...
41. Cu alte cuvinte, întrebarea adresată instanței supreme nu poate fi disociată de contextul procesual care a generat-o, care trebuie să fie întotdeauna unul cazual și să cuprindă exhaustiv toate elementele determinante ale cauzei, după administrarea probatoriului necesar lămuririi situației de fapt. ...
42. De aceea, se impune o anumită claritate a sesizării, care să nu afecteze precizia analizei, pentru a exclude o interpretare dată pe tărâmul ipotezelor sau aparențelor. ...
43. Ca atare, instanța supremă nu poate fi învestită în mecanismul hotărârii prealabile cu interpretarea de principiu a unor norme de drept dacă circumstanțele cauzei care influențează incidența normelor supuse interpretării nu sunt pe deplin lămurite prin actul de sesizare și nici rezolvate, în prealabil, incidentele procedurale care fac inutilă cercetarea fondului cauzei. ...
44. Verificând respectarea acestor exigențe, se constată că o primă neregularitate a actului de sesizare vizează neprezentarea posibilelor interpretări diferite de care ar fi susceptibile dispozițiile legale invocate de autorul sesizării. ...
45. Or, completul de judecată care formulează sesizarea prealabilă este ținut să demonstreze existența unei probleme de interpretare a normelor de drept, care implică riscul unor dezlegări divergente în practica judiciară. ...
46. Cu alte cuvinte, încheierea de sesizare trebuie să releve reflecția judecătorilor din completul de judecată asupra diferitelor variante de interpretare posibile și asupra argumentelor de natură să le susțină, pentru a da temei inițierii mecanismului de unificare a jurisprudenței reprezentat de hotărârea prealabilă. ...
47. Ca atare, neprezentarea interpretărilor diferite de care ar fi susceptibile normele invocate de autorul sesizării conduce, în mod implicit, la concluzia că instanța de trimitere nu a demonstrat existența unor chestiuni de drept veritabile apte a primi dezlegări de principiu în mecanismul hotărârii prealabile. ...
48. De asemenea, se observă că instanța de trimitere a expus în cuprinsul încheierii de sesizare anumite elemente factuale reținute în baza probatoriului administrat în cauză, însă acestea nu sunt suficiente pentru a se putea stabili cu certitudine aplicabilitatea în cauză a normelor a căror interpretare se solicită. ...
49. Astfel, din situația factuală reținută de tribunal în baza probatoriului nu rezultă dacă managerul spitalului a emis un aviz negativ sau nu a emis niciun aviz cu privire la propunerea de numire a reclamantei în funcția de șef al Secției de Oftalmologie și nici care a fost motivul pentru care a fost convocată comisia de mediere. ...
50. Or, în absența expunerii exhaustive a elementelor factuale relevante reținute de instanța de trimitere în baza probelor administrate în cauză nu poate fi decelat caracterul esențial al chestiunii antamate prin prima întrebare referitoare la caracterul consultativ sau decizoriu al avizului managerului spitalului public pentru numirea în funcțiile de șef de secție, șef de laborator și șef de serviciu medical. ...
51. Nefiind certă existența unei dependențe dintre lămurirea primei chestiuni de drept și soluționarea pe fond a cauzei, rezultă că această condiție nu este îndeplinită nici cu privire la întrebarea subsecventă, care presupune stabilirea, în prealabil, a caracterului decizoriu al avizului dat de managerul spitalului. ...
52. Prin urmare, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile cumulative de admisibilitate a sesizării și nici respectate exigențele instituite de art. 520 alin. (1) din Codul de procedură civilă, în temeiul art. 521 din același act normativ, ... ...
Sursa oficială ↗