Decizia CCR nr. 49/2020Punctul 29
Punctul 29
29. În prezenta cauză, Curtea constată, referitor la modalitatea în care instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate, că aceasta a respectat întocmai exigențele impuse atât de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992, cât și de Decizia Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011. Astfel, instanța de judecată a verificat incidența, în speță, a Deciziei Curții Constituționale nr. 766 din 15 iunie 2011, prin efectuarea controlului cu privire la legătura textului de lege criticat de autoarea excepției cu soluționarea în fond a cauzei în care aceasta a fost ridicată, în sensul că dispozițiile art. 32 din Legea nr. 350/2001, în forma în vigoare la data de 25 septembrie 2007, au legătură cu cauza și continuă să producă efecte juridice și după data ieșirii lor din vigoare. ...
Sursa oficială ↗