Sari la conținut

Decizia CCR nr. 26/2020Punctul 3

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
22.01.2020
Dosarul
2.719E/2019

3. Cu privire la primul aspect invocat, trebuie analizată întreaga problematică pe care o implică accesul ministrului justiției la actele dosarului de urmărire penală. Astfel cum s-a arătat în cuprinsul deciziei procedura din cursul urmăririi penale este nepublică [art. 285 alin. (2) din Codul de procedură penală], accesul avocatului părților și al subiecților procesuali principali la actele acestuia este realizată, în cursul urmăririi penale, sub directa supraveghere a procurorului, astfel că mai cu seamă comunicarea diverselor informații din dosarul de urmărire penală urmează același regim juridic, respectiv se va realiza sub atenta supraveghere a procurorului. Din punctul de vedere al arhitecturii Constituției, Ministrul justiției este un terț în raport cu obiectul dosarului de urmărire penală, nu îl instrumentează și, chiar dacă procurorii își desfășoară activitatea sub autoritatea sa, nu poate dispune cu privire la activitatea de urmărire penală desfășurată in concreto în dosar. Accesul la actele dosarului sau dispunerea de către ministrul justiției a unor anumite acțiuni în sarcina procurorului de caz este inadmisibilă. ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie