Decizia CCR nr. 27/2020Punctul 28

28. În succesiunea reglementărilor legale, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 304/2004, nici Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 nu prevedea modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată ale instanței supreme. În măsura în care, așa cum rezultă cu claritate din cererea de soluționare a conflictului juridic de natura constituțională și din succesiunea actelor normative adoptate de Parlament privind instanța supremă, legiuitorul nu a reglementat modalitatea concretă de formare nominală a completurilor de judecată, omisiunea de reglementare este imputabilă exclusiv Parlamentului, iar nu Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție, care avea și are obligația de a organiza executarea legii, indiferent de calitatea legii adoptate de Parlament. În aceste condiții, este greu de admis că poate fi circumscrisă conceptului de „colaborare loială între autoritățile statului“ conduita președintelui unei Camere a Parlamentului - for legislativ care timp de aproape trei decenii a stabilit numai numărul judecătorilor care formează completurile de judecată din cadrul secțiilor instanței supreme - de a sesiza Curtea Constituțională cu un conflict juridic de natură constituțională și de a imputa Colegiului de conducere al Înaltei Curți de Casație și Justiție că și-a îndeplinit obligația de a organiza executarea legii, indiferent de caracterul pretins lacunar al acesteia, susținut în cererea președintelui Senatului. Înalta Curte de Casație și Justiție are obligația de a înfăptui justiția, ca serviciu public, neîntrerupt, indiferent de calitatea legii, și nu poate bloca realizarea acestui serviciu public ori de câte ori Parlamentul nu și-ar îndeplini obligația de a legifera la nivelul de calitate la care face referire președintele Senatului. Cu privire la cooperarea loială între autoritățile și instituțiile publice se face referire la Decizia Curții Constituționale nr. 504 din 18 septembrie 2019, paragraful 136. ...