Decizia CCR nr. 25/2020Punctul 18
Punctul 18
18. Biroul permanent al Senatului a transmis punctul său de vedere prin Adresa nr. 1.187 din 3 octombrie 2019, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 7.567 din 3 octombrie 2019, în care susține, în principal, inadmisibilitatea sesizării formulate. Arată că Hotărârea Senatului nr. 36/2019 reprezintă o hotărâre cu caracter individual, categorie în rândul căreia se includ hotărârile privind alegerea sau numirea într-o funcție, revocarea din funcție și cele referitoare la validarea în funcții. De-a lungul timpului, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională a statuat că nu își poate extinde controlul și asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încălca însuși principiul autonomiei regulamentare a celor două Camere, așa încât contestațiile privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competența exclusivă a Camerei respective. Asemenea tipuri de acte juridice nu pot fi supuse controlului exercitat de Curtea Constituțională, deoarece nu privesc probleme de drept, ce ar putea fi supuse controlului de constituționalitate prin raportare la normele și principiile fundamentale. Curtea Constituțională nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opțiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la alegerea președintelui unei Camere, a conducerii sau a membrilor Biroului permanent al fiecărei Camere sau ai altor organe de lucru și nici nu are rolul unei instanțe de apel pentru soluționarea unor diferende sau neînțelegeri între persoane ce au calitatea de parlamentari. Astfel de acte reprezintă manifestări politice care, chiar dacă îmbracă formal haina unor acte juridice, nu au caracter normativ, în sensul că nu conțin reglementări juridice de largă aplicabilitate și cu efect juridic general sau circumscris unei categorii determinate de subiecte de drept, ci reprezintă acte juridice cu caracter individual și scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcții, înlocuirea unei persoane cu alta, cu respectarea procedurilor regulamentare, și nu pot reprezenta o problemă de constituționalitate pe care Curtea Constituțională să poată fi solicitată a o tranșa (Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012). ...
Sursa oficială ↗