Decizia CCR nr. 22/2020Punctul 9

9. Astfel, se susține că se aduce atingere și dreptului de proprietate, garantat de art. 44 din Constituție și de art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că, fără a fi abrogate dispozițiile legale cu privire la aceste drepturi, s-a restrâns aplicarea acestora. În concret, fără a avea o justificare rezonabilă și obiectivă, plata acestor indemnizații a fost plafonată prin prevederi legale succesive, timp de 5 ani, cu încălcarea art. 53 din Constituție și a art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Se invocă, în acest sens, Decizia Curții Constituționale nr. 603 din 6 octombrie 2015 referitoare la condițiile restrângerii exercițiului drepturilor fundamentale. Se arată că indemnizația prevăzută de Legea nr. 341/2004 reprezintă un „bun“ în sensul art. 1 din Primul Protocol la Convenție, sens în care invocă Decizia Curții Constituționale nr. 88 din 28 februarie 2013. Or, plafonarea în mod repetat în perioada 2010-2018 a condus la lipsirea de conținut a prevederilor Legii nr. 341/2004 care reglementează modul de determinare a indemnizațiilor prin raportare la salariul mediu brut, care a crescut în toată această perioadă. Astfel, prevederile de lege criticate au determinat lipsirea de dreptul de a beneficia de indemnizație în cuantumul prevăzut de lege, iar respectarea acestui drept, inclusiv sub aspectul cuantumului, nu trebuie să fie doar formală și iluzorie, ci concretă și efectivă, astfel cum a decis Curtea Europeană a Drepturilor Omului prin numeroase hotărâri. ...