Decizia CCR nr. 22/2020Punctul 23

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.01.2020 · dosar 816/59/2018
Punctul 23
23. Cu privire la pretinsa încălcare a art. 61 alin. (1) din Constituție, prin faptul că Guvernul a adoptat acte cu caracter normativ cu putere de lege, în domeniul indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 341/2004, prin Decizia nr. 68 din 27 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 14 martie 2017, paragraful 73, Curtea a invocat jurisprudența sa, prin care a statuat că prevederile art. 61 alin. (1) teza a doua din Constituție conferă Parlamentului calitatea de unică autoritate legiuitoare a țării, iar, în virtutea acestui monopol legislativ, Parlamentul este singura autoritate publică care adoptă legi. La paragrafele 74 și 75 ale Deciziei nr. 68 din 27 februarie 2017, precitată, Curtea a reținut că, sub aspectul competenței de legiferare, relația dintre puterea legislativă și cea executivă se desăvârșește prin competența conferită Guvernului de a adopta ordonanțe de urgență în condițiile stabilite de art. 115 alin. (4) -(6) din Constituție. Astfel, ordonanța de urgență, ca act normativ ce permite Guvernului, sub controlul Parlamentului, să facă față unei situații extraordinare, se justifică prin necesitatea și urgența reglementării acestei situații care, datorită circumstanțelor sale, impune adoptarea de soluții imediate în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public. Pe lângă monopolul legislativ al Parlamentului, Constituția, în art. 115, consacră delegarea legislativă, în virtutea căreia Guvernul poate emite ordonanțe simple [art. 115 alin. (1) -(3) ] sau ordonanțe de urgență [art. 115 alin. (4) -(6) ]. Astfel, transferul unor atribuții legislative către autoritatea executivă se realizează printr-un act de voință al Parlamentului ori pe cale constituțională, în situații extraordinare și numai sub control parlamentar. Având în vedere acestea, în cauză, nu se poate reține că prin emiterea ordonanțelor de urgență criticate s-ar fi încălcat dispozițiile art. 61 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗