Decizia CCR nr. 10/2020Punctul 18

CCR · decizie de neconstituționalitate · 14.01.2020 · dosar 16.701/233/2015
Punctul 18
18. În motivarea excepției de neconstituționalitate, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în materie, respectiv Decizia nr. 369 din 30 mai 2017, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că sintagma "precum și în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" este neconstituțională, se arată că asupra efectelor acestei decizii au fost mai multe opinii care au condus la existența unei practici neunitare. În acest context, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, s-a dat o interpretare contrară celor stabilite de instanța de contencios constituțional cu privire la efectele unei decizii de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, respectiv s-a impus instanțelor judecătorești aplicarea în continuare a prevederilor declarate neconstituționale în soluționarea cauzelor aflate pe rolul acestora în care nu se pronunțase o hotărâre definitivă. Prin urmare, criteriul valoric a fost menținut și după publicarea deciziei Curții Constituționale și producerea efectelor acesteia. Astfel, utilizarea instituției pronunțării unei hotărâri prealabile în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curții Constituționale prin care s-a constatat încălcarea unor principii constituționale atrage neconstituționalitatea dezlegării date chestiunii de drept, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. ...
Sursa oficială ↗