Decizia CCR nr. 10/2020Punctul 23
Punctul 23
23. Curtea de Apel Galați - Secția I civilă, în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, și a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, opinează că aceasta este întemeiată. Cu privire la excepția de neconstituționalitate a celorlalte dispoziții criticate, consideră că aceasta este neîntemeiată, sens în care arată că art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă consacră caracterul obligatoriu al dezlegărilor date chestiunilor de drept de la data pronunțării deciziei pentru instanța de judecată care a solicitat dezlegarea și de la publicarea deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I, pentru celelalte instanțe. Stabilirea efectelor dezlegărilor chestiunilor de drept și data la care se produc acestea sunt atributul legiuitorului și nu intră în contradicție cu prevederile constituționale invocate în susținerea excepției. ...
Sursa oficială ↗