Decizia CCR nr. 6/2020Punctul 10
Punctul 10
10. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, în esență, se arată că principalul element de noutate în reglementarea Codului insolvenței este legiferarea tratamentului aplicabil contractelor de leasing, respectiv distincția dintre modalitatea prin care un contract de leasing în derulare poate înceta, adică prin reziliere, caz ce implică automat o culpă contractuală distinctă de aspectul privind neplata ratelor anterioare, care se înscriu la masa credală, conform art. 105 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, sau prin denunțare. Legiuitorul a avut în vedere evitarea dezmembrării prejudiciabile a masei active, prin pierderea unui activ esențial, precum și protecția adecvată a creditorului finanțator care beneficiază de rezerva dreptului de proprietate în privința bunului astfel finanțat. În acest context se mai precizează că în reglementarea tratamentului creanțelor finanțatorilor în cadrul contractelor de leasing au fost avute în vedere principiile Băncii Mondiale și Ghidul Uncitral în materie de insolvență. De asemenea, acest regim juridic al contractelor de leasing s-a axat pe dispozițiile art. 2.347 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, care califică rezerva de proprietate de care beneficiază finanțatorul într-un contract de leasing drept clauză de preferință, și pe dispozițiile din Legea nr. 93/2009 privind instituțiile financiare nebancare, ce prevăd că leasingul este un contract de credit. Or, în baza acestei calificări, proprietatea bunului are, în cazul acestui contract, valoarea unei garanții. Astfel, finanțatorul nu este interesat de obținerea bunului, ci de plata ratelor de leasing. Prin urmare, raportat la interesele finanțatorului și la garanțiile instituite de art. 105 alin. (4) din Legea nr. 85/2014 în favoarea acestuia, se apreciază că nu pot fi reținute premisele încălcării dreptului de proprietate, ci, dimpotrivă, prin textul legal s-a urmărit protejarea proprietății finanțatorului în limitele impuse de specificul procedurii insolvenței. ...
Sursa oficială ↗