Decizia CCR nr. 6/2020Punctul 38
Punctul 38
38. În acest context, Curtea reține că, în virtutea prevederilor convenționale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general, iar drepturile sociale și economice prevăzute de Constituție se circumscriu acestui principiu (a se vedea Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 38). Astfel, în virtutea art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituție, statul are obligația protejării intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, precum și obligația pozitivă de a lua toate măsurile pentru a recupera creanțele garantate, cum ar fi cele salariale și bugetare. Or, aceste obiective se pot îndeplini numai cu respectarea scopului legii insolvenței, respectiv instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, iar normele criticate se circumscriu acestui scop. ...
Sursa oficială ↗