Decizia CCR nr. 5/2020Punctul 25
Punctul 25
25. Potrivit art. 1 alin. (4) din Legea nr. 350/2001, statul, prin intermediul autorităților publice, are dreptul și datoria de a asigura, prin activitatea de urbanism și de amenajare a teritoriului, condițiile de dezvoltare durabilă și respectarea interesului general, potrivit legii. Obiectivele principale ale amenajării teritoriului sunt, conform art. 9 din aceeași lege: a) dezvoltarea economică și socială echilibrată a regiunilor și zonelor, cu respectarea specificului acestora; b) îmbunătățirea calității vieții oamenilor și colectivităților umane; c) gestionarea responsabilă a resurselor naturale și protecția mediului; d) gestionarea în spiritul dezvoltării durabile a peisajului, componentă de bază a patrimoniului natural și cultural și a resurselor naturale; e) utilizarea rațională a teritoriului, prin limitarea extinderii necontrolate a localităților și conservarea terenurilor agricole fertile; f) conservarea și dezvoltarea diversității culturale. ...
Sursa oficială ↗