Decizia CCR nr. 9/2020Punctul 14
Punctul 14
14. Autoarea excepției, societate al cărei obiect de activitate îl reprezintă comercializarea combustibililor solizi, lichizi și gazoși și a produselor derivate, critică inexistența în legislație a unui termen pentru efectuarea operațiunilor de verificare metrologică și emiterea buletinului (avizului) de verificare metrologică. Enumeră actele normative - legi și ordonanțe ale Guvernului - care, în opinia sa, ar fi incidente în materie și care ar fi putut să conțină o astfel de precizare, arătând, în același timp, că acestea nu aduc atingere prin ele însele dispozițiilor constituționale, ci prin lipsa din cuprinsul lor a unei prevederi exprese care să fixeze un asemenea termen. Curtea constată că, astfel motivată, excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât se solicită, de fapt, modificarea și completarea actelor normative ce formează obiectul excepției, prin reglementarea unui termen specific pentru efectuarea operațiunilor de verificare metrologică și emiterea buletinului (avizului) de verificare metrologică, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. A accepta o teză contrară celei cuprinse în textul de lege citat ar echivala cu o intruziune a Curții Constituționale în sfera de competență exclusivă a legiuitorului, respectiv o nesocotire a art. 1 alin. (4) din Constituție care consacră principiul separației puterilor în stat. ...
Sursa oficială ↗