Decizia ÎCCJ nr. 391/2025 (HP)Punctul VI
Punctul VI
VI. Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție în punctul de vedere formulat a solicitat pronunțarea unei decizii prin care chestiunile de drept supuse dezlegării să primească următoarea rezolvare:
A.
49. În cazul redeschiderii procesului penal, în aplicarea prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal, la calculul termenului de prescripție specială a răspunderii penale nu se ia în considerare și perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal, având în vedere, în primul rând, că art. 155 alin. (5) din Codul penal reglementează un caz special de întrerupere a termenului prescripției răspunderii penale. ...
50. Pentru a conduce la înlăturarea răspunderii penale, termenul de prescripție trebuie să curgă fără intervenția vreunui act de natură să readucă în atenția societății infracțiunea săvârșită. Așadar, orice astfel de incident intervenit în cursul termenului de prescripție întrerupe prescripția cu consecința neluării în considerare la calculul termenului de prescripție a timpului scurs înainte de întrerupere și începerea curgerii unui nou termen de prescripție. ...
51. Or, în scopul de a preîntâmpina intervenirea prescripției ca urmare a trecerii timpului necesar pentru rejudecarea cauzei, legiuitorul a prevăzut expres în cuprinsul art. 155 alin. (5) din Codul penal că admiterea căii extraordinare de atac determină curgerea unui nou termen de prescripție. Așadar, textul de lege instituie o derogare de la regula potrivit căreia întreruperea prescripției presupune un termen aflat în curs. ...
52. Întrucât de la data rămânerii definitivă a hotărârii de condamnare se poate invoca, potrivit art. 162 alin. (2) -(4) din Codul penal, doar prescripția executării pedepsei, nu și prescripția răspunderii penale, admiterea cererii de redeschidere a procesului penal determină, potrivit art. 155 alin. (5) din Codul penal, curgerea unui nou termen de prescripție (egal ca durată cu termenul de prescripție generală prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății). ...
53. Având în vedere că prescripția nu își reia cursul din momentul redeschiderii procesului penal, ci începe să curgă un nou termen, în cazul admiterii căii extraordinare de atac prevăzute de art. 466-469 din Codul de procedură penală nu suntem în prezența unei cauze de suspendare a termenului de prescripție. ...
54. În consecință, de la data săvârșirii infracțiunii deduse judecății se calculează termenul de prescripție specială a răspunderii penale, fără a se lua în considerare perioada cuprinsă între data rămânerii definitivă a hotărârii inițiale de condamnare și data redeschiderii procesului penal, având în vedere că, drept urmare a pronunțării hotărârii definitive de condamnare, acțiunea penală este stinsă și începe să curgă doar termenul de prescripție a executării pedepsei. ... ...
B.
55. În cazul aplicării art. 5 din Codul penal privind legea penală mai favorabilă, prin prisma declarării ca neconstituționale a dispozițiilor art. 155 alin. (1) din Codul penal prin deciziile nr. 297/2018 și nr. 358/2022 ale Curții Constituționale, ulterior redeschiderii procesului penal nu mai curge un nou termen de prescripție generală conform art. 155 alin. (5) din Codul penal, dacă acest termen era împlinit anterior rămânerii definitivă a condamnării inițiale. ...
56. Întrucât, ca urmare a declarării neconstituționale a prevederilor art. 155 alin. (1) din Codul penal, singura formă de prescripție a răspunderii penale rămasă în fondul activ al legislației a fost prescripția generală, în măsura în care termenul de prescripție generală prevăzut pentru infracțiunea dedusă judecății s-a împlinit în cauză înainte de rămânerea definitivă a hotărârii inițiale de condamnare, nu va mai curge un nou termen de prescripție a răspunderii penale ca efect al intervenirii cazului de întrerupere a prescripției constând în admiterea cererii de redeschidere a procesului penal în cazul condamnării în lipsă. ... ... ...
Sursa oficială ↗