Decizia CCR nr. 863/2019Punctul 127

127. Cu privire la dispozițiile art. 1 alin. (2) și art. 12 alin. (3) din Legea-cadru nr. 330/2009, art. 1 alin. (2) și art. 7 alin. (1) din Legea-cadru nr. 284/2010, art. 4 alin. (2) și (3) din Legea nr. 285/2010, art. II, art. 4 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013, art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 și a art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015 care, în opinia autorilor, sunt contrare art. 1 alin. (5) referitoare la calitatea legii, art. 15 alin. (2) și art. 73 alin. (3) lit. p) din Constituție, Curtea reține, cu referire la presupusa încălcare a art. 15 alin. (2) din Constituție, că aplicabilitatea în timp a reglementărilor anuale de salarizare este delimitată, pe de o parte, de momentul intrării lor în vigoare și, pe de altă parte, de momentul ieșirii lor din vigoare, la sfârșitul anului calendaristic vizat, astfel că nu se pune problema unei eventuale încălcări a art. 15 alin. (2) din Constituție. În ceea ce privește presupusa încălcare a standardelor de calitate a legilor de unele dintre dispozițiile criticate, Curtea constată că, în fapt, sunt ridicate simple probleme de interpretare a acestora, fără relevanță constituțională. În sfârșit, cu referire la presupusa încălcare a prevederilor art. 73 alin. (1) lit. p) din Constituție „Prin lege organică se reglementează: […] regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele, patronatele și protecția socială“, Curtea reamintește că, așa cum reiese din prevederile art. 115 alin. (5) teza finală din Constituție, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în materii care, potrivit art. 73 din Constituție, trebuie să fie reglementate prin lege organică. În plus, Curtea, examinând procesul legislativ, observă că Legea nr. 285/2010 a fost adoptată în conformitate cu art. 114 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia „Dacă Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2) , proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat…“. Cu referire la angajarea răspunderii Guvernului reglementate de art. 114 din Constituție, Curtea Constituțională, în Decizia nr. 28 din 29 ianuarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 165 din 28 februarie 2020, paragraful 49, a reiterat următoarele considerente reținute în Decizia nr. 34 din 17 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998: „Angajarea răspunderii este o procedură mixtă, de control parlamentar, întrucât permite inițierea unei moțiuni de cenzură, și de legiferare, deoarece proiectul de lege în legătură cu care Guvernul își angajează răspunderea se consideră adoptat, dacă o asemenea moțiune nu a fost depusă sau, fiind inițiată, a fost respinsă. Prevederea constituțională nu distinge cu privire la natura proiectului de lege respectiv. Rezultă că el poate fi de natura legilor organice sau a legilor ordinare, cu excluderea legii constituționale de revizuire a Constituției, pentru care există o procedură specială, […] în cadrul căreia Guvernul nu poate avea calitatea de inițiator. A adăuga o altă restricție […] referitoare la aprobarea unei ordonanțe de urgență nu poate avea decât semnificația modificării textului constituțional al art. 113 [devenit art. 114 după revizuirea Constituției - s.n.], ceea ce, de principiu, este inadmisibil. Când legea nu distinge, nici interpretul nu poate distinge, iar o norma constituțională nu poate fi modificată pe cale de interpretare.“ ...