Decizia CCR nr. 813/2019Punctul 28
Punctul 28
28. Cu privire la critica de neconstituționalitate formulată prin raportare la prevederile art. 16 din Constituție, Curtea constată că dispozițiile de lege supuse controlului de constituționalitate nu contravin principiului egalității în fața legii, deoarece, așa cum a statuat în mod constant în jurisprudența sa, acest principiu constituțional presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, persoanele vizate de dispozițiile art. 69 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 360/2002, respectiv funcționarii publici civili, cu statut special, nu sunt în aceeași situație juridică cu persoanele angajate în temeiul unui contractul individual de muncă. Astfel, așa cum a reținut și instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa, reglementarea referitoare la polițiști cunoaște elemente derogatorii de la dispozițiile generale care reglementează raporturile de muncă, respectiv Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. ...
Sursa oficială ↗