Decizia CCR nr. 810/2019Punctul 6

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.12.2019 · dosar 1.163/116/2016
Punctul 6
6. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autorului excepției Lulișor Iulian Munteanu, care susține că aduce un element de noutate față de cele analizate în jurisprudența Curții Constituționale, și anume faptul că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 53 din Constituție. Astfel, în primul rând, anularea primei de aterizare s-a făcut printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, care nu îndeplinește condițiile de adoptare prevăzute în Constituție. Pe de altă parte, se creează discriminări între categoriile de militari, deoarece alte categorii de prime nu au fost anulate. În al doilea rând, se încalcă art. 53 din Constituție, prin anularea tuturor indexărilor și majorărilor pensiei, câștigate în mod legal, de la data pensionării și până la data recalculării, la 1 ianuarie 2016. Susține, în esență, că pensionarii au fost împărțiți în trei categorii, potrivit pct. 21 și 22 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2015, în funcție de data pensionării. Cei pensionați anterior datei de 1 ianuarie 2016 nu mai beneficiază de indexările și majorările legale, ci de indexările de la momentul recalculării, adică de la nivelul anului 2016, iar nu de la data pensionării, ceea ce instituie discriminări între diferitele categorii de pensionari cu pensie militară de stat. ...
Sursa oficială ↗