Decizia CCR nr. 788/2019Punctul 13

13. Dispozițiile art. 252^1 din Codul de procedură penală reglementează trei ipoteze juridice distincte: una referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate, în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, la cererea proprietarului bunurilor sau atunci când există acordul acestuia, fără să distingă cu privire la natura bunurilor mobile ce pot fi astfel valorificate; o alta referitoare la valorificarea bunurilor mobile sechestrate, în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când nu există acordul proprietarului, putând fi valorificate conform acestei proceduri doar bunuri mobile dintre cele expres și limitativ prevăzute la art. 252^1 alin. (2) lit. a) -d) din Codul de procedură penală [a) atunci când, în termen de un an de la data instituirii sechestrului, valoarea bunurilor sechestrate s-a diminuat în mod semnificativ, respectiv cu cel puțin 40% în raport cu cea de la momentul dispunerii măsurii asigurătorii; b) atunci când există riscul expirării termenului de garanție sau când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor animale sau păsări vii; c) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra produselor inflamabile sau petroliere; d) atunci când sechestrul asigurător s-a aplicat asupra unor bunuri a căror depozitare sau întreținere necesită cheltuieli disproporționate în raport cu valoarea bunului]; o a treia ipoteză privind valorificarea autovehiculelor asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător, în cursul procesului penal, înainte de pronunțarea unei hotărâri definitive, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții: proprietarul nu a putut fi identificat și valorificarea nu se poate face potrivit ipotezei anterior menționate, atunci când acestea au fost folosite, în orice mod, la săvârșirea unei infracțiuni, dacă de la data instituirii măsurii asigurătorii asupra acestor bunuri a trecut o perioadă de un an sau mai mare. ...