Decizia CCR nr. 796/2019Punctul 19

19. Astfel, Curtea reține că, raportat la critica de neconstituționalitate, condiționarea modificării unui imobil înscris în cartea funciară de obținerea acordului titularilor de sarcini reale asupra acestuia reprezintă o limitare a atributelor dreptului de proprietate privată asupra imobilului în cauză, respectiv a atributului folosinței, dat fiind faptul că operațiunile de alipire/dezlipire ale unor fonduri alăturate sunt acte de administrare, iar nu de dispoziție, care nu presupun o schimbare a titularului dreptului de proprietate. O atare intervenție legislativă trebuie să fie justificată și să se întemeieze pe o dispoziție expres stabilită în Constituție. Or, potrivit art. 44 din Constituție, legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate, atât în ceea ce privește obiectul dreptului de proprietate, cât și atributele acestuia, limitări ce pot fi instituite în vederea apărării intereselor sociale și economice generale sau pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale altor persoane, esențial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993, Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, și Decizia nr. 266 din 21 mai 2013, precitată). Așadar, prevederile art. 44 alin. (1) din Constituție cuprind expres o dispoziție în temeiul căreia legiuitorul are competența de a stabili conținutul și limitele dreptului de proprietate, inclusiv prin introducerea unor limite vizând atributele dreptului de proprietate, în speță a folosinței. ...