Decizia CCR nr. 762/2019Punctul 7

7. Referitor la dispozițiile art. 152 din Codul de procedură penală, se susține că încalcă dispozițiile Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitoare la viața intimă, familială și privată, precum și pe cele ale art. 7 privitoare la respectarea vieții private și de familie din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Astfel, pornind de la argumentele cuprinse în Decizia nr. 440 din 8 iulie 2014, autorul face o paralelă între prevederile contestate și cele ale legii analizate de instanța de contencios constituțional prin decizia anterior menționată, precizând, între altele, că, dacă, prin aceasta din urmă care a fost constatată ca neconstituțională, datele puteau fi reținute numai pentru o perioadă de 6 luni, în reglementarea din Legea nr. 235/2015, durata a fost extinsă la 3 ani și, prin urmare, în art. 152 din Codul de procedură penală este instituit un standard inferior de protecție a dreptului la viață privată. Totodată, deși dispozițiile art. 152 din Codul de procedură penală prevăd obligația obținerii unei autorizări prealabile a judecătorului stabilit potrivit legii pentru furnizarea datelor, dispozițiile actului normativ nu prevăd condițiile ce trebuie analizate, situațiile în care poate fi autorizată o asemenea măsură, perioada și termenul retroactiv, persoanele sau subiecții procesuali cărora li se aplică (inculpat, suspect sau orice ală persoană care încă nu are calitate în dosar), ceea ce nu este de natură a oferi o garanție efectivă pentru protecția dreptului la viață intimă, familială și privată. Mai mult decât atât, normele privind datele au la bază Directiva 2006/24/CE a Parlamentului și a Consiliului din 15 martie 2006 privind păstrarea datelor generate sau prelucrate de către furnizorii de rețele și servicii de comunicații electronice destinate publicului și de modificare a Directivei nr. 2002/58/CE, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOCE) nr. L105/13 aprilie 2006. În România directiva a fost implementată în 2012 printr-o lege care permite furnizorilor de servicii să stocheze timp de șase luni anumite date despre apelurile telefonice, sms-urile și mesajele electronice ale populației, pentru a putea fi folosite ca instrument de investigare în caz de infracțiuni. Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 martie 2006 a fost declarată invalidă de către CJUE. ...