Decizia CCR nr. 769/2019Punctul 10

10. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, conceptul de „securitate națională“ - regăsit în textul incriminator al art. 407 alin. (2) din Codul penal și al cărui înțeles juridic este sinonim cu cel al sintagmei „siguranța statului“, utilizat atât în art. 169 alin. 2 și 4 din Codul penal din 1969, cât și în varianta inițială a Legii nr. 51/1991 - este clar definit de prevederile acestei din urmă legi ca reprezentând „starea de legalitate, de echilibru și de stabilitate socială, economică și politică necesară existenței și dezvoltării statului național român ca stat suveran, unitar, independent și indivizibil, menținerii ordinii de drept, precum și a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăților și îndatoririlor fundamentale ale cetățenilor, potrivit principiilor și normelor democratice statornicite prin Constituție.“ În cuprinsul art. 3 lit. e) din același act normativ, legiuitorul a delimitat sfera de cuprindere a sintagmei „pericol pentru securitatea statului“, stabilind care sunt activitățile ce constituie amenințări la adresa securității naționale, incluzând în această categorie „procurarea ori deținerea ilegală de documente sau date secrete de stat, [...] sau în orice alt scop neautorizat de lege, precum și divulgarea secretelor de stat sau neglijența în păstrarea acestora“. Aceste definiții ale sintagmelor utilizate în cele trei norme de incriminare, date prin norme extra penale (Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, în ceea ce privește conceptul de „securitate națională“, respectiv Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, în ceea ce privește conceptul de „informații secrete de stat“, la care face trimitere art. 178 din Codul penal), circumstanțiază conținutul tipic al faptelor incriminate de o manieră lipsită de ambiguitate, care permite inculpatului să identifice cu precizie actul de conduită interzis. ...