Decizia CCR nr. 785/2019Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019
Punctul 10
10. Situația existentă la nivel național exprimă insuficienta preocupare a instituțiilor publice cu atribuții în domeniul transporturilor rutiere - Ministerul Transporturilor și consiliile județene - pentru respectarea principiului protecției drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice, prevăzut de dispozițiile art. 1 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 27/2011 privind transporturile rutiere, și, în special, a drepturilor instituite prin Legea nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, privind protecția drepturilor elevilor și studenților și a altor categorii sociale defavorizate. Or, prin eliminarea transportului rutier județean de călători din sfera serviciilor publice se ivesc situații în practică în care operatorul comercial nu dorește să-și asume operarea anumitor rute din motive de rentabilitate, chiar dacă pentru acele rute ar exista un interes public sau o necesitate, cum ar fi transportul elevilor și al studenților de la domiciliu către unitatea de învățământ unde sunt încadrați sau a persoanelor vârstnice. În aceste condiții, în care statul, prin autoritățile sale, nu se implică concret în stabilirea unor criterii care să permită echilibrul între interesele private ale operatorilor economici și interesul public determinat de asigurarea transportului rutier de persoane în toate localitățile, noțiunea de stat social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile omului reprezintă valori supreme, devine un deziderat golit de conținut. Mai mult, lipsa unei rețele de transport între localitățile interjudețene poate aduce atingeri circulației în siguranță a persoanelor pe drumurile publice, cu repercusiuni grave în planul respectării de către stat a obligației constituționale de garantare a dreptului la viață, precum și a dreptului la integritate fizică și psihică. ...
Sursa oficială ↗