Decizia CCR nr. 785/2019Punctul 32

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019
Punctul 32
32. În privința susținerilor conform cărora transportul județean nu va mai reprezenta un serviciu public, fiind efectuat în regim de concurență, fără implicarea statului, se reiterează faptul că statul, prin consiliile județene, va fi implicat în continuare, având atribuții în ceea ce privește stabilirea tarifului, dar și în ceea ce privește controlul operatorilor de transport. Referitor la susținerile titularului excepției de neconstituționalitate vizând situații în practică în care operatorul comercial nu dorește să-și asume operarea anumitor rute din motive de rentabilitate, se menționează faptul că Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2019 se referă la cursele regulate, iar nu la cele regulate speciale. Conform definiției din Regulamentul (CE) nr. 1.370/2007, cursele regulate speciale sunt acele curse care asigură transportul unor categorii precizate de persoane, cu excluderea altor persoane. Astfel, situația elevilor/studenților navetiști nu poate fi pusă doar în sarcina transportatorilor privați, instituțiile de învățământ având și ele obligația de a încheia contracte pentru transportul elevilor/studenților spre și dinspre instituțiile de învățământ. De asemenea, este de notorietate faptul că studenții, indiferent de vârstă, beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern tot anul, în baza prevederilor Legii nr. 95/2018. Se reiterează, în acest sens, posibilitatea legală conferită autorităților publice locale de a constitui asociații de dezvoltare intercomunitară, conform Legii nr. 92/2007, atunci când acestea constată existența unui interes public pentru traseele ce nu prezintă interes comercial pentru operatorii privați. ...
Sursa oficială ↗