Decizia CCR nr. 784/2019Punctul 15

CCR · decizie de neconstituționalitate · 28.11.2019 · dosar 880/44/2017
Punctul 15
15. În aceste condiții, Curtea constată că, în cauza în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, întreaga urmărire penală s-a desfășurat sub Codul de procedură penală din 1968, dându-se eficiență dispozițiilor legii procesual penale în vigoare la acea dată, referitoare la protecția datelor de identificare a martorului, iar nu prevederilor supuse examinării instanței de control constituțional în prezentul dosar. Cu alte cuvinte, Curtea constată că dispozițiile art. 126 alin. (4) și (5) din noul Cod de procedură penală nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată. Potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, „legătura cu soluționarea cauzei“, în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și necesitatea invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiții ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigențele pe care le impun aceste dispoziții legale, în privința pertinenței excepției de neconstituționalitate în desfășurarea procesului (a se vedea Decizia nr. 438 din 8 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2014). ...
Sursa oficială ↗