Decizia CCR nr. 733/2019Punctul 3
Punctul 3
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției, care solicită admiterea acesteia și, în subsidiar, constatarea faptului că textul este constituțional numai în măsura în care se referă la infracțiunile care au fost săvârșite după data de 27 iulie 2014, data intrării în vigoare a Legii nr. 118/2014 pentru completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Susține că textul de lege criticat este neconstituțional, întrucât încalcă principiul neretroactivității legii. Precizează că, în speță, este vorba despre fapte săvârșite în perioada 2012-2013, când norma nu exista. Arată că se încalcă și principiul egalității în drepturi. Menționează Decizia nr. 43 din 14 octombrie 2019, prin care Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că textul de lege ce formează obiectul excepției se aplică numai infracțiunilor săvârșite după data de 27 iulie 2014. ...
Sursa oficială ↗