Decizia CCR nr. 749/2019Punctul 10

CCR · decizie de neconstituționalitate · 21.11.2019 · dosar 332/242/2017
Punctul 10
10. Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă. Astfel, autorul acesteia este nemulțumit de soluția judecătorului din cauză, care i-a respins contestația în anulare, motivat de aplicarea textului de lege criticat. În acest mod se apelează la instanța de contencios constituțional pentru invalidarea interpretării date normei legale de către instanța de judecată. În fapt, motivul de neconstituționalitate invocat nu privește textul de lege ca atare, ci aplicarea acestuia, aspect care, potrivit art. 2 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992, excedează competenței instanței de contencios constituțional. Curtea Constituțională a statuat în repetate rânduri că nu intră în atribuțiile sale cenzurarea aplicării legii de către instanțele judecătorești, controlul judecătoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzut de lege. În acest sens, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituție, „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege“ (spre exemplu, Decizia nr. 1.665 din 15 decembrie 2009, Decizia nr. 148 din 17 martie 2015). ...
Sursa oficială ↗