Decizia CCR nr. 741/2019Punctul 17

17. Curtea a mai constatat că aspectele mai sus invocate sunt de natură a conferi un caracter proporțional reglementării criticate, prin mecanismele specifice controlului de constituționalitate (Decizia nr. 697 din 7 noiembrie 2017, precitată, paragraful 18), aceste considerente cuprinse în deciziile invocate fiind „de natură a asigura, totodată, claritate, precizie și previzibilitate reglementării criticate, punând dispozițiile art. 297 alin. (1) din Codul penal în acord cu dispozițiile constituționale ale art. 1 alin. (5) și, de asemenea, cu cele ale art. 23 alin. (12) din Constituție și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la principiul legalității incriminării și a pedepsei“ (Decizia nr. 515 din 17 iulie 2018, precitată, paragraful 18). În același sens, Curtea a reținut că „pronunțarea unei decizii sub rezervă de interpretare de către Curtea Constituțională nu conduce la imprevizibilitatea normei asupra căreia poartă decizia; din contră, decizia Curții clarifică aspectele de constituționalitate din cuprinsul acesteia. Desigur, este de dorit ca legiuitorul să intervină și să adopte actul de punere de acord a textului care a făcut obiectul deciziei de admitere a Curții Constituționale, însă, chiar în lipsa adoptării unui asemenea act, textul de incriminare rămâne în vigoare din punct de vedere normativ, cu corectivul adus prin decizia sub rezervă de interpretare antereferită, și, în consecință, poate fi aplicat. Prin urmare, nu se poate reține încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituție“ (Decizia nr. 217 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 10 septembrie 2019, paragraful 71). ...