Decizia CCR nr. 709/2019Punctul 17

17. Raportând prevederile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală la scopul recursului în casație, Curtea a statuat în jurisprudența sa că restrângerea de către legiuitor a sferei cazurilor în care se poate face recurs în casație la cele prevăzute de textul de lege criticat este justificată de finalitatea instituției analizate - aceea de verificare a conformității hotărârilor atacate cu regulile de drept aplicabile - și de natura acesteia - de cale extraordinară de atac. Curtea a reținut că, așa cum reiese și din expunerea de motive a Legii nr. 255/2013, prin reducerea numărului motivelor de recurs în casație - prevăzute de dispozițiile art. 438 alin. (1) din Codul de procedură penală -, legiuitorul a urmărit, pe de o parte, degrevarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar, pe de altă parte, asigurarea specificului căii extraordinare de atac a recursului în casație, astfel că mai multe dintre motivele de recurs din reglementarea anterioară au fost introduse de legea nouă drept cazuri de contestație în anulare, potrivit naturii acestei căi de atac (Decizia nr. 424 din 9 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 21 august 2015, paragraful 15, Decizia nr. 699 din 29 noiembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 3 mai 2017, paragraful 23, Decizia nr. 743 din 13 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 13 aprilie 2017, paragrafele 27 și 28, Decizia nr. 490 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 20 octombrie 2016, paragrafele 23 și 24, și Decizia nr. 517 din 6 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 8 noiembrie 2017, paragraful 22). ...