Decizia CCR nr. 714/2019Punctul 16

CCR · decizie de neconstituționalitate · 05.11.2019 · dosar 6.181/197/2016
Punctul 16
16. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că probele au o importanță deosebită în procesul civil, judecătorul trebuind să cunoască raporturile juridice dintre părți și faptele care au condus la deschiderea litigiului, pentru a putea pronunța o hotărâre, aplicând norma legală corespunzătoare acestor situații. Acestea se propun în faza inițială a procesului, fiind ulterior puse de către instanță în discuția contradictorie a părților. Probele trebuie să fie admisibile potrivit legii și să ducă la soluționarea procesului [art. 255 alin. (1) din Codul de procedură civilă], putând fi încuviințate numai dacă îndeplinesc aceste condiții [art. 258 alin. (1) din Codul de procedură civilă], iar încheierea prin care se încuviințează probele va arăta faptele ce vor trebui dovedite, mijloacele de probă încuviințate, precum și obligațiile ce revin părților în legătură cu administrarea acestora [art. 258 alin. (2) din Codul de procedură civilă]. ...
Sursa oficială ↗