Decizia CCR nr. 660/2019Punctul 34
Punctul 34
34. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit actelor de sesizare a Curții, dispozițiile art. 82 alin. (5) teza a doua și ale art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13 septembrie 2005, cu modificările și completările ulterioare. În realitate, analizând dispozițiile legale și critica de neconstituționalitate formulată, Curtea reține că obiect al excepției îl constituie dispozițiile art. 82 alin. (5) ultima teză și ale art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, care au următorul conținut:
– Art. 82 alin. (5) ultima teză: „(5) Persoanele care îndeplinesc condițiile de vechime prevăzute la alin. (1) și (3) în funcția de judecător, procuror, magistrat-asistent sau personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor, precum și în funcția de judecător ori procuror financiar sau consilier de conturi de la secția jurisdicțională a Curții de Conturi se pot pensiona și pot beneficia, la împlinirea vârstei de 60 de ani, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupație. În acest caz, pensia se stabilește dintr-o bază de calcul egală cu indemnizația de încadrare brută lunară pe care o are un judecător sau procuror în activitate, în condiții identice de funcție, vechime și grad al instanței sau parchetului, și sporurile, în procent, avute la data eliberării din funcție ori, după caz, cu salariul de bază brut lunar și sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcție din motive neimputabile.“; ...
– Art. 83^2 alin. (1) : „(1) Nu beneficiază de pensia de serviciu prevăzută la art. 82 și 83^1 și de indemnizația-prevăzută la art. 81 judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor și procurorilor care, chiar ulterior eliberării din funcție, au fost condamnați definitiv ori s-a dispus amânarea aplicării pedepsei pentru o infracțiune de corupție, o infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție sau o infracțiune în legătură cu acestea, săvârșite înainte de eliberarea din funcție. Aceste persoane beneficiază de pensie în sistemul public, în condițiile legii.“ ... ...
Sursa oficială ↗