Sari la conținut

Decizia CCR nr. 660/2019Punctul 63

Curtea
CCR
Tipul
decizie de neconstituționalitate
Data
29.10.2019
Dosarul
1.131/96/2016

63. Cu privire la incidența Deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 28 din 17 octombrie 2016 privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea modului de interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare, invocată de reprezentatul Ministerului Public, instanța constituțională observă că Înalta Curte a apreciat că sesizarea formulată nu îndeplinește condiția de admisibilitate referitoare la „ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire să depindă soluționarea pe fond a cauzei“ și a respins-o ca inadmisibilă. În motivare s-a reținut astfel: „contestatorul […] se află în situația în care, la momentul solicitării beneficiului pensiei de serviciu, nu a putut justifica eliberarea sa din funcție din motive neimputabile, fiind condamnat penal cât timp se afla în exercițiul funcției de judecător, fiindu-i, așadar, aplicabile prevederile art. 82 alin. (5) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În aceste condiții, se constată că soluționarea pe fond a cauzei nu depinde de dezlegarea chestiunii de drept privind interpretarea dispozițiilor art. 83^2 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, întrucât ipoteza reglementată de această normă legală nu se regăsește în cauza dedusă judecății“ (paragrafele 61-62). ...

Textul oficial pe legislatie.just.ro

Informare juridică, pe textul preluat din sursa oficială. Dacă apare vreo diferență, prevalează textul publicat pe legislatie.just.ro.

Ai o întrebare despre această decizie?

Jurivo îți răspunde din textul legii și îți arată alineatul pe care se sprijină. Gratuit cât durează beta, fără card.

Întreabă Jurivo despre această decizie