Decizia CCR nr. 651/2019Punctul 5

5. În motivarea excepției de neconstituționalitate instanța de judecată susține că norma criticată încalcă, pe de o parte, condițiile de tehnică legislativă sub aspectul clarității și preciziei și, ca atare, intră în conflict cu prevederile art. 1 din Constituție, iar, pe de altă parte, ca urmare a impreciziei și neclarității, aduce atingere și prevederilor art. 42 din Constituție, putându-se considera că permite forțarea condamnatului la prestarea unei activități - încercându-se înlăturarea caracterului neconstituțional prin stabilirea unei obligații de consimțire la prestarea de muncă neremunerată în sarcina inculpatului, corelat cu eventuala sancțiune a acestuia ca, în lipsa consimțământului, să nu poată beneficia de o politică penală generală ale cărei condiții de aplicare, în rest, sunt îndeplinite, potrivit art. 83 din Codul penal. Apreciază că norma este neclară prin aceea că nu poate fi stabilită natura juridică a obligației de prestare a muncii neremunerate, conținută de dispozițiile art. 85 alin. (2) lit. b) din Codul penal. Reține că, dacă această obligație ce poate fi impusă de instanță are caracterul unei sancțiuni penale, cu caracter accesoriu sau complementar, este neconstituțional a se cere acordul inculpatului pentru aplicarea acestei sancțiuni, prevederea necesității acordului prealabil lipsind de efecte o eventuală aplicare a sancțiunii penale. Totodată, reține că, dacă aceeași obligație mai sus expusă nu este considerată o sancțiune penală, este în afara principiilor constituționale și lipsită de orice rațiune prevederea consimțământului anterior al inculpatului corelat cu perspectiva ca, în cazul lipsei acestui consimțământ, singura modalitate de individualizare personală a efectelor execuționale ale pedepsei aplicate să fie cea prevăzută de art. 60 din Codul penal, în această ipoteză consimțământul la prestarea unei munci fiind viciat, nefiind exprimat liber. De asemenea, reține că, similar prezentei cauze, principiul legalității pare a fi încălcat și raportat la ipoteza în care inculpatul este judecat în lipsă, deși legal citat, conform dispozițiilor procedurale, însă fără a avea un apărător angajat de acesta și fără a exista certitudinea că are efectiv cunoștință de proces, situație în care este chiar imposibil, din punct de vedere practic, să se consemneze acordul personal al inculpatului, exprimat oral sau în scris, privind prestarea benevolă a unei munci neremunerate în folosul comunității, iar, în această ipoteză, instanța învestită cu judecarea unei cauze penale este obligată să aplice dispozițiile art. 60 din Codul penal, dispunând executarea efectivă a pedepsei cu închisoarea stabilită. ...