Decizia CCR nr. 651/2019Punctul 16
Punctul 16
16. Astfel, Curtea a constatat că în niciuna dintre cele două situații-premisă reglementate la art. 64 alin. (1) și art. 91 alin. (1) din Codul penal persoana condamnată nu se află în detenție, nefiind privată de libertate, astfel că munca neremunerată în folosul comunității nu este prestată în perioada de detenție. Prin urmare, situația de excepție referitoare la munca prestată în perioada de detenție nu este incidentă în cauză. Curtea a reținut, totodată, că cele două situații-premisă reglementate la art. 64 alin. (1) și art. 91 alin. (1) din Codul penal nu vizează liberarea condiționată, ci înlocuirea obligației de plată a amenzii neexecutate sau dispunerea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, astfel încât situația de excepție referitoare la munca prestată în perioada de libertate condiționată nu este incidentă în cauză. Prin urmare, Curtea a constatat că, în ipoteza înlocuirii obligației de plată a amenzii neexecutate sau dispunerii suspendării executării pedepsei sub supraveghere, orice muncă neremunerată în folosul comunității trebuie să fie calificată ca fiind forțată, în lipsa consimțământului persoanei. Așa încât, Curtea a constatat că art. I pct. 10, 11 și 17 [cu referire la art. 64 alin. (1) , la abrogarea art. 64 alin. (6) și la abrogarea art. 91 alin. (1) lit. c) ] din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, precum și a legii în ansamblul său încalcă art. 42 alin. (1) din Constituție. ...
Sursa oficială ↗