Decizia CCR nr. 658/2019Punctul 4

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul părților. Având cuvântul, domnul Mircea Moise expune, pe larg, criticile formulate în motivarea excepției de neconstituționalitate existentă la dosar. În esență, prezintă contextul în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, conchizând că hotărârile invocate în cauză, și care nu respectă ordinea de drept, nu puteau fi învestite cu puterea de lucru judecat. Prin hotărârile menționate s-a impus statului român să recunoască pe teritoriul său o altă jurisdicție. Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit că mai întâi trebuie formulată cale de atac la Tribunalul arbitral și apoi la instanțele naționale. În opinia contestatorului, aceste hotărâri nu au produs efecte. Constituția României, în art. 21, 124 și 126, se referă la instanțele naționale, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție nu poate să stabilească altfel, iar art. 1.200 pct. 4 din Codul civil din 1864 nu poate produce consecințe juridice, întrucât părțile sunt de naționalitate română și nu le este aplicabilă Constituția Elveției. Mai arată că interpretarea și aplicarea normelor juridice pot face obiectul excepției de neconstituționalitate și că în cauză a invocat mai multe decizii din care rezultă că o procedură arbitrală poate face obiectul acțiunii și cenzurii instanței naționale, ceea ce însă nu s-a întâmplat în cauză. Ca urmare, solicită Curții admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, respectiv să se constate că textul criticat nu poate fi interpretat în sensul că o hotărâre judecătorească are autoritate de lucru judecat atunci când a fost pronunțată cu încălcarea Constituției. ...