Decizia CCR nr. 657/2019Punctul 6

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că sintagma „pe bază de abonament“, cuprinsă în textul de lege criticat, creează o diferență de tratament juridic între elevii care pot prezenta abonament și elevii care, din diferite motive obiective (lipsă de transport comun), nu pot prezenta abonament, dar pot prezenta alte acte doveditoare (de exemplu, factură fiscală), în sensul că beneficiul decontării este acordat numai primei categorii de elevi. În realitate, ambele categorii de elevi sunt transportați și prezintă documente doveditoare, astfel încât efortul financiar depus este același. În aceste condiții, deși ambele categorii de elevi sunt transportați în condiții de efort financiar similar, tratamentul juridic în privința decontării este diferit. Diferențierea operată în funcție de documentul prezentat (abonament sau factură), în condițiile în care acești elevi sunt transportați contra cost, nu este un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferențiat aplicat. Se arată astfel că este cunoscut faptul că sunt și localități izolate, localități în care nu se circulă, nu există mijloc de transport în comun care să furnizeze abonamente, iar „suma care se achită pentru decontarea transportului pentru elevi pe bază de abonament este oricum o sumă fixă, în funcție de numărul de kilometri.“ În aceste condiții, limitarea dovezii transportului efectuat de elevi doar la „abonament“, ca probă, nu este justă și deci nu este constituțională. În consecință, sintagma „pe bază de abonament“, cuprinsă în textul de lege criticat, este contrară art. 16 din Constituție, întrucât limitează decontarea transportului elevilor numai la o singură categorie de elevi din învățământul preuniversitar, fără a exista o justificare obiectivă și rațională în acest sens. Se invocă jurisprudența Curții Constituționale a României prin care s-a statuat asupra principiului egalității (Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011), precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a reținut că o deosebire de tratament juridic este discriminatorie atunci când nu este justificată în mod obiectiv și rezonabil, respectiv dacă nu urmărește un scop legitim sau nu păstrează un raport rezonabil de proporționalitate între mijloacele folosite și obiectivul avut în vedere (de exemplu, Hotărârea din 13 iunie 1979, pronunțată în Cauza Marckx împotriva Belgiei, Hotărârea din 28 noiembrie 1984, pronunțată în Cauza Rasmussen împotriva Danemarcei). ...