Decizia CCR nr. 631/2019Punctul 14

14. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că normele penale în vigoare, criticate în prezenta cauză, incriminează fapta persoanei care, în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, face declarații necorespunzătoare adevărului unui funcționar public sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea atunci când, „potrivit legii ori împrejurărilor“, declarația făcută servește la producerea acelei consecințe. Falsul în declarații este o faptă de o anumită gravitate, care justifică includerea acesteia în grupul infracțiunilor de fals în înscrisuri, ținând seama că prin săvârșirea ei se aduce o îngrijorătoare atingere încrederii pe care trebuie să o inspire înscrisurile oficiale întocmite pe baza declarațiilor făcute în fața autorităților sau instituțiilor publice. Astfel, Curtea observă că elementul material al infracțiunii de fals în declarații constă în acțiunea de a face o declarație necorespunzătoare adevărului unei persoane dintre cele prevăzute la art. 175 din Codul penal sau unei unități în care aceasta își desfășoară activitatea, competentă să ia act de declarația respectivă. De asemenea, Curtea reține că, pentru ca acțiunea de a face o declarație necorespunzătoare adevărului unui funcționar public sau unei unități în care acesta își desfășoară activitatea să devină element material al infracțiunii de fals în declarații, trebuie constatată, printre altele, îndeplinirea cerinței esențiale ca declarația necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește la producerea vreunei consecințe juridice. În lipsa acestei posibilități de drept sau de fapt, declarațiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficiență juridică. ...