Decizia CCR nr. 631/2019Punctul 9

9. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, reține că sintagma „împrejurări“ nu este de natură a afecta previzibilitatea normei penale, orice destinatar al acesteia fiind de așteptat a cunoaște înțelesul sintagmei și a-și putea adapta conduita exigențelor legii, sensul utilizat de Codul penal fiind cel propriu. De asemenea, reține că doctrina a oferit explicații cu privire la termenii și cerințele textului de incriminare. Astfel, s-a susținut că cerința esențială impune ca declarația necorespunzătoare adevărului să fie dintre acelea care, potrivit legii sau împrejurărilor, servește la producerea vreunei consecințe juridice. Nu este de conceput săvârșirea infracțiunii de fals în declarații fără preexistența vreunuia dintre acele cazuri în care simpla declarație a unei persoane, făcută în fața unui funcționar public competent să primească astfel de declarații, să fie producătoare de consecințe juridice. Fără preexistența acestei posibilități de drept ori de fapt, declarațiile ar fi simple manifestări verbale, lipsite de orice eficiență juridică. Aptitudinea declarației de a produce consecințe juridice decurge, în primul rând, din lege; legea este cea care stabilește, de regulă, obligativitatea declarației, condițiile și termenele în care trebuie făcută și îi determină efectele. În al doilea rând, aptitudinea declarației poate decurge din anumite împrejurări de fapt, cel mai adesea neprevăzute, cum este cazul situațiilor excepționale (forța majoră, starea de necesitate), care nu îngăduie întârzieri pentru luarea în considerare a unor declarații. ...